Sinuzita este una dintre cele mai des intalnite afectiuni din sfera ORL, care face referire la inflamarea mucoasei sinusurilor frontale sau maxilare. Aceste sinusuri contin, in mod normal, aer, avand in interior o mucoasa asemanatoare cu mucoasa nasului, care produce o secretie continua.

Secretia sinuzala se elimina in nas in mod natural, numai in conditiile in care orificiul de deschidere al canalului prin care se elimina secretiile este infundat sau micsorat, atunci curatarea sinusurilor nu mai este normala. In sinusuri va ramane o secretie urat mirositoare, care va lua locul aerului, aparand durere in frunte sau in pometii obrajilor. In conditiile in care secretia din sinusuri este prea multa, exista riscul ca virusii si microbii sa se dezvolte in sinusuri, sa se inmulteasca si sa determine aparitia sinuzitei, fie frontala, fie maxilara.

Simptomele sinuzitei la pacienti

Pacientul resimte durere la nivelul pometilor, al fruntii, in jurul sau in spatele ochilor, va resimti senzatia de fata plina, o greutate in frunte ori de cate ori se apleaca, se va confrunta cu dureri permanente de cap si cu nas infundat. De asemenea, pacientul isi va sufla mereu nasul, observand secretii galbene sau galben-verzui, care miros urat, isi va pierde din simtul olfactiv, nu va putea sa doarma cu fata in sus, deoarece secretia i se va scurge pe gat si acest lucru il va irita si va determina aparitia tusei. Unii pacienti se confrunta si cu febra moderata.

Diagnosticul si tratamentul sinuzitei

Diagnosticul de sinuzita se pune, de obicei, de medicul specialist ORL. Infectiile sinuzale sunt diagnosticate clinic prin radiografii simple, dar si prin CT, care va defini cel mai bine extinderea si stadiul sinuzitei. Sunt si metode mai complexe de diagnosticare a sinuzitei, precum endoscopia, punctia sinuzala si aspiratia.

Tratamentul pentru sinuzita nu se ia dupa ureche, dupa recomandarile farmacistilor, ale membrilor familiei sau ale prietenilor care au mai trecut prin asa ceva, ci dupa recomandarea medicului. Uneori medicii recomanda tratament cu antibiotice, precum eritromicina, penicilina, amoxacilina, alteori este necesara interventia chirurgicala pentru a imbunatati drenajul sinusal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here